3.HARTUIREA

3.HARTUIREA PSIHICA ( prezentata de un psiholog )

Inainte de toate este necesar sa fac precizarea ca, materialul prezentat de mine mai jos, a fost postat pe site-ul www.psihologiaonline.ro la o data anterioara datei intrarii in vigoare a noului Cod Penal Roman. 

Pana la aceasta data hartuirea psihica nu era prevazuta ca infractiune, de aceea orice persoana rau intentionata putea sa te hartuie psihic la locul de munca nestingherit, pentru ca nu existau mijloace legale de tragere la raspundere penala a acestuia.

Singura baza legala in vigoare care iti permitea sa actionezi intr-un fel, daca erai hartuit psihic la locul de munca, era Legea nr. 202/2002 pentru egalitatea de sanse pe piata muncii intre femei si barbati, in baza careia aveai posibilitatea sa deschizi o actiune civila la instanta, si sa soliciti daune morale. Pe latura penala insa, nu existau instrumente legale in baza carora sa poti actiona, intrucat in vechiul cod penal, hartuirea psihica nu exista, fiind prevazuta ca infractiune doar hartuirea sexuala. 

O data cu intrarea in vigoare a noului Cod Penal insa, HARTUIREA PSIHICA a fost prevazuta ca INFRACTIUNE, si se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 6 luni sau cu amenda.

Insa, pentru ca faptuitorul sa raspunda penal este necesar sa fie depusa o plangere penala din partea partii vatamate, in termen legal de 3 luni din ziua in care aceasta a aflat despre savarsirea faptei. Redau mai jos textul din noul cod penal :

PITOLUL VI
Infracţiuni contra libertăţii persoanei

"CAPITOLUL VI - Infracţiuni contra libertăţii persoanei

Art. 208 - Hărţuirea

(1) Fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.

(2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Sursa : http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-208"

                                                =//=

Sursa : www.psihologiaonline.ro

Despre hărţuirea morală

Marcel Cremene

Sl.dr.ing., Universitatea Tehnica

din Cluj-Napoca

25.05.2009

Ce este hărţuirea morală şi de ce ne interesează aceasta?

Hărţuirea morală este una dintre cele mai dure manifestări de tip agresiv care pot să apară la locul de muncă. Hărţuirea poate să apară indiferent de domeniul de activitate dar este întâlnită mai ales în domeniile publice, cum ar fi cel al educaţiei naţionale, care ne interesează aici în mod special.

Deoarece, cei mai în măsură să pună în discuţie un astfel de subiect sunt experţii în domeniu, vom încerca să comentăm aici părerea a doi psihiatri. Este vorba despre Nelson Bouchard, cu cartea „Rezolvarea conflictelor la serviciu” (Editura Polirom, 2006) si Patrick Légeron, cu cartea „Cum să te aperi de stress” (Editura Trei, 2003). 

Poziţia autorului este aceea de angajat în cadrul sistemul educaţional universitar şi de martor la anumite manifestări care se pot eventual încadra în tema articolului, poziție din care am exprimat şi anumite opinii personale.

Cine este hartuitorul?

Conform [N. Bouchard, „Rezolvarea conflictelor la serviciu”, trad. Dana-Maria Cimpoi]: „Hărţuirea este un tip de violenţă rece, perfidă, ipocrită, uneori invizibilă practic, pe care o persoană o poate exercita asupra alteia. ... Hărţuitorul este o persoană slabă, egocentrică, ipocrită. Dacă se simte ameninţat şi deţine puterea, vă va ataca, iar scopul său este de a vă face să dispăreţi din instituţie. ... Ştie că într-un interval mai lung sau mai scurt veţi solicita, până la urmă, un concediu de odihnă sau chiar veţi demisiona. Este adesea charismatic, are mult farmec şi îşi găseşte uşor aliaţi. 

Dorinţa sa cea mai mare este să deţină puterea.  

Mijlocul folosit: înlăturarea tuturor celor care se dovedesc a fi potenţiale ameninţări ... Hărţuitorul îşi zăpăceşte victima în aşa măsură, că aceasta ajunge să se îndoiască de propriile trăiri şi sentimente.”

Prin prisma abordării lui Nietsche (din „Voinţa de putere” de exemplu) putem înţelege astfel că totul se rezumă în fond la o luptă pentru putere (obţinerea, sporirea, păstrarea), hărţuirea fiind doar una dintre formele posibile ale acestei lupte (în contextul relaţiilor de tip şef-subaltern).

Care sunt motivaţiile hărţuitorului?

Din [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] aflăm următoarele:  

 

 „Procesele care îl determină pe un individ să hărţuiască o victimă sunt multiple:

a) Refuzul atipicităţii în raport cu un grup în ceea ce priveşte modul de lucru şi mai ales felul de a fi (ţinută, clasa socială, vârstă, orientare sexuală, performanţă, etc.).

b) Rivalitatea, invidia, gelozia (referitoare la diplome, viaţa privată, raporturile cu ierarhia, etc.).

c) Teama, care îl face pe cel care harţuieşte să elaboreze un sistem de apărare şi o strategie de distrugere dacă se simte ameninţat.”

Aceste argumente pot explica, de exemplu, de ce sistemul românesc tinde să elimine pe cei care au o atitudine onestă dar critică. Nici in vechiul regim şi, prin continuitate, nici în actuala fază prin care trece societatea noastră, critica nu a fost şi nu este tolerată. Critica şi exprimarea onestă a opiniilor nu face parte din valorile culturale româneşti (fiind considerată un atac la persoana cu ale cărei interese personale interferează). Cei care critică sunt combătuţi de obicei sub pretextul ofensei, lipsei de obiectivitate şi de relevanţă. Probabil că tocmai din acest motiv al inacceptării, critica, atunci când este totuşi făcută, poate atinge cote radicale şi devine astfel cu atât mai puţin de acceptat.

Cum se derulează acţiunea de hărţuire?

Din [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] aflăm următoarele: „Hărţuirea morală se derulează în general în mai multe etape:

- Alegerea victimei (în general nu este un grup ci o anumită persoană),

- Condiţionarea ei (victima trebuie să devină receptivă),

- Destabilizare ei (victima nu înţelege ce i se întâmplă: comportamentele persoanei care hărţuieşte nu sunt logice şi, oricum, explicaţiile sale sunt iraţionale),

- Culpabilizarea victimei (individul hărţuit începe să îşi imagineze că are o parte din vina pentru suferinţa sa),

- Destructurarea victimei (persoana care hărţuieşte şi-a atins obiectivul: victima a demisionat sau s-a îmbolnăvit grav).”

Din aceaşi carte, mai aflăm că nu există un profil psihologic standard al victimei ci situaţii de muncă care favorizează hărţuirea morală, şi anume acolo unde stress-ul este deja mare, unde sistemul managerial are prea puţin respect faţă de indivizi sau acolo unde solidaritarea între salariaţi e slabă. 

Mai aflăm că 70% dintre victime se numără printre femei. De asemenea, hărţuirea afectează în mod preferenţial persoanele atipice. Între 3 şi 10% dintre angajaţi cad victime hărţuirii morale. Sectorul public este afectat în mod deosebit.

Cu titlul de opinie personală, afirm că în Romania sectorul public este cu atât mai afectat de mentalităţile vechi deoarece aici cultura organizaţională păstrează în mare măsură vechile „valori” (de exemplu rigiditatea pe care o impun relaţiile şef-subaltern, promovarea pe criterii de obedienţă, feudalizarea resurselor, respectul faţă de etichetă şi nu faţă de persoană, nepotismul, impostura, etc.).

Care sunt manifestările hărţuirii?

Din [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] aflăm despre diferitele manifestări ale hărţuirii, pe categorii. Acestea sunt enumerate mai jos:

„Afectarea condiţiilor de lucru:

- Victimei i se retrage autonomia,

- Nu i se transmit informaţii utile în realizarea unei îndatoriri,

- I se contesta în mod sistematic toate deciziile,

- I se critică pe nedrept sau în mod exagerat munca,

- I se retrage accesul la utilităţi: telefon, fax, calculator,

- I se retrage munca ce îi revine în mod normal,

- I se dau permanent sarcini noi,

- I se atribuie în mod voluntar şi sistematic sarcini inferioare sau superioare competenţelor sale,

- Se fac presiuni asupra ei, astfel încât să nu işi poată valorifica drepturile (concedii, orar, prime),

- Se procedează astfel încât să nu obţină promovări,

- I se atribuie, împotriva voinţei, lucrări periculoase,

- Se aduc pagube postului său de lucru,

- I se dau, în mod deliberat, ordine imposibil de executat,

- I se atribuie sarcini incompatibile cu starea sa de sănătate,

- Nu se iau în considerare avizele medicale formulate de specialistul în medicina muncii,

- Este împinsă să comită greşeli.

Lezări ale demnităţii:

- Sunt utilizate cuvinte dispreţuitoare pentru a o caracteriza,

- Sunt utilizate faţă de ea gesturi de dispreţ (oftaturi, priviri dispretuitoare, ridicarea umerilor, etc.),

- Este discreditată faţă de colegi, superiori sau subordonaţi,

- Se lansează zvonuri legate de ea,

- I se atribuie probleme psihologice (se spune ca este bolnavă mintal),

- Se râde de handicapurile sau de fizicul ei, este imitată sau caricaturizată,

- I se critică viaţa privată,

- Se râde de originile sau de naţionalitatea sa,

- Îi sunt atacate credinţele religioase sau convingerile politice,

- I se atribuie sarcini umilitoare,

- I se aduc injurii cu termeni obsceni sau degradanţi.

Izolare şi refuz de a comunica:

- Victima este întreruptă continuu,

- Superiorii ierarhici sau colegii nu îi mai vorbesc,

- I se refuză orice contact, chiar şi vizual cu ceilalti,

- Este plasată departe de ceilalţi,

- I se ignora prezenţa prin adresarea exclusivă către ceilalţi,

- Li se interzice colegilor ei să îi vorbească,

- Nu mai este lăsată să vorbească cu ceilalţi,

- Conducerea îi refuză toate cererile de întrevedere.

Remarci deplasate la locul de muncă:

- Ţinuta sa vestimentară este criticată, modul de viaţă sau aspectul fizic pot fi luate în derâdere,

- Remarci nepoliticoase şi acţiuni ostile: sarcasm, presiuni, ameninţări, şantaj,

- Dorinţa de destabilizare a salariatului: împiedicarea persoanei de a se exprima,

- Criticarea sistematică a muncii sale,

- Afectarea condiţiilor de muncă: retragerea din fişa postului a unor indatoriri care figurau anterior, suprasolicitare sau subsolicitare, sarcini absurde sau irealizabile,

- Negarea sensului muncii realizate de către salariat,

- Distrugerea imaginii pe care persoana o are despre sine,

- Izolarea salariatului, omiterea transmiterii de informaţii,

- Negarea, luarea în râs a tuturor semnelor de suferinţă ale salariatului.

Violenţe verbale, fizice sau sexuale: 

- Victima este ameninţată cu violenţa fizică,

- Este, chiar dacă uşor, agresata fizic, i se închide usa în nas, este îmbrâncită,

- Se urlă la ea,

- Îi este invadată viaţa privată prin telefoane sau scrisori,

- Este urmărită pe stradă, pândită în faţa casei,

- Este hărţuită sau agresată sexual prin gesturi sau cuvinte,

- Nu se ţine cont de problemele ei de sănătate,

- Afectare a intimităţii prin insulte, ridiculizari, chiar comentarii asupra feminităţii sau masculinităţii.”

Am redat integral această listă pentru a da posibilitatea celor care doresc să realizeze o diagnoză a unei eventuale situaţii de hărţuire.

Cum îţi poţi da seama dacă eşti hărţuit? 

În afara observării manifestărilor prezentate anterior, există şi câteva întrebări cheie prezentate în [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki], după cum urmează:

„1. Sunt singura persoană afectată?” Dacă DA, este probabil să fie hărţuire, dacă NU, este vorba mai degraba de management bazat pe stress. Managementul bazat pe stress este acea formă de management în care se consideră că angajaţii muncesc mai bine dacă se tem, dacă sunt tot timpul sub presiune.

„2. Care este atitudinea patronului meu atunci când obţin rezultate bune?”. Dacă avem de-a face cu management bazat pe stress, atunci şeful va fi mulţumit. Dacă nu este multumit, este vorba probabil de hărţuire deoarece succesul d-voastră îl destabilizează.

„3. Ceilalţi manageri se comportă la fel ca patronul meu cu proprii lor colaboratori?” Dacă DA, atunci este mai probabil să fie vorba despre stilul general de lucru în întreprindere, care este stresant.

„4. Cum se comportă patronul meu în afara vieţii profesionale?” Dacă se comportă similar cu persoanele apropiate, atunci aveţi de a face cu o personalitate dificilă. Daca se comportă diferit, atunci este probabil să fie hărţuire.

În aceeaşi carte, se mai specifică faptul că: „...hărţuirea morală se dezvoltă mai usor în cadrul unei întreprinderi care favorizează un stil de management dur...”. Un alt aspect important care are legatură cu managementul bazat pe stress este ceea ce P. Légeron numeste „cultura negativului”. Conform acestei culturi, a negativului, nu este bine să se ofere feedback pozitiv unui angajat deoarece acesta „şi-o poate lua în cap”, ceea ce va duce la „lăsarea sa pe tânjală”. Aşa cum explică P. Légeron, această prejudecată este total greşită! Acestă cultură a negativului are un puternic efect stressant deoarece se pune tot timpul accent numai pe ceea ce lipseşte, indiferent cât de substanţială ar fi partea pozitivă (care se ignoră sistematic). Din păcate însă, numai unele culturi, cum ar fi cea nord-americană şi câteva culturi asiatice, pun accent şi pe oferirea de feedback pozitiv.

  

Ce soluţii sugerează psihologii? 

În [N. Bouchard, „Rezolvarea conflictelor la serviciu”, trad. Dana-Maria Cimpoi] sunt indicate câteva soluţii. Se ştie că hărţuirea are ca scop principal distrugerea încrederii în sine a victimei, destabilizarea ei. 

Astfel:

- Conştientizarea a ceea ce se întâmplă poate fi deja un pas important spre rezolvarea problemei. Este bine să se ceară şi ajutorul unui psiholog.

- Se recomandă demascarea publică a harţuirii. Se mai recomandă evitarea contactului cu agresorul în lipsa unor martori (care sa nu fie complici la agresiune).

- Trebuie căutate de asemenea şi modalităţi de depunere a unei plangeri oficiale (Codul Muncii, demnitatea în muncă).

- Chiar şi plecarea poate fi o solutie, dacă numai astfel victima îşi poate păstra sănătatea în stare bună.

În [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] mai sunt propuse şi alte soluţii interesante pentru combaterea stress-ului în general, soluţii care ar putea fi utilizate ca „adjuvant” în „tratamentul” contra hărţuirii morale, aceasta având ca mecanism de bază stress-ul.

Din păcate, legile româneşti nu ne pot apăra eficient de astfel de manifestări. Însă, problema, ca întotdeauna, nu este ce NU putem face ci, din contră: ce anume ne stă nouă în putere să facem pe baza mijloacelor de care dispunem? Astfel, pe baza indiciilor din acest material şi a cărţilor legate de această temă cititorul interesat este invitat să caute, cu optimism şi încredere, soluţia personală care i se potriveşte cel mai bine.

Articolul poate fi descarcat in format pdf la rubrica Articole – Psihologie sociala"